Mulți își imaginează că titlurile mondiale din dansul sportiv aduc automat averi impresionante, însă realitatea este cu totul diferită. Rareș Cojoc, unul dintre cei mai cunoscuți dansatori români și campion mondial, a vorbit deschis despre câștigurile reale din acest domeniu și despre cine ajunge, de fapt, să facă bani serioși.
Invitat în podcastul realizat de Cătălin Măruță, dansatorul a explicat că premiile oferite la competițiile internaționale sunt mult mai mici decât cred mulți oameni.

În timpul discuției, prezentatorul l-a întrebat dacă un titlu mondial reușește să acopere măcar investițiile făcute într-un an de pregătire.
„Dar când ajungi campion mondial banii pe care îi primești acoperă toate cheltuielile din trecut măcar pe un an de zile? E mare premiul, trofeul acesta?”, a fost întrebarea adresată de Cătălin Măruță.
Rareș Cojoc a explicat că premiile sunt stabilite după reguli clare impuse organizatorilor competițiilor internaționale și că valorile sunt publice.
„Sunt publice, doar că nu le știți voi. Organizatorii trebuie să respecte niște reguli. Adică nu ai voie să organizezi un World Open fără a plăti… există un minim pentru fiecare loc în parte”, a declarat dansatorul.
Momentul care i-a surprins pe mulți a venit atunci când s-a discutat despre sumele reale oferite campionilor.
„Mii?”, a întrebat Măruță.
„Da”, a răspuns Rareș Cojoc.
Măruță: „Nu zeci de mii?”
Rareș Cojoc: „Nu, nu zeci de mii.”
Măruță: „Nu sute de mii?”
„Nu, nu sute de mii”, a spus campionul mondial.
Rareș Cojoc a dezvăluit că adevărații bani din dansul sportiv nu vin din trofee, ci din antrenorat și din evenimentele internaționale organizate pentru sportivi.
„Însă, marele secret la dans este că antrenorii câștigă foarte mulți bani. «Nu, nu e o glumă». Pentru că tu îi plătești, îi plătesc și alții. Adică ei nu sunt doar antrenorii mei, predau în mai multe locuri din lume, peste tot”, a explicat acesta.
Dansatorul a vorbit și despre cantonamentele și stagiile de pregătire care adună perechi din numeroase țări și generează venituri importante pentru antrenorii de top.
„Și câștigă, realmente, prin ce mai organizează ei: cantonamente unde vin perechi din sute de țări, sute de ele ca și perechi, și organizează tot felul de lucruri și stagii de pregătire”, a mai spus Rareș Cojoc.
Potrivit campionului mondial, cei mai apreciați antrenori din industria dansului sportiv pot ajunge la câștiguri impresionante.
„Crede-mă că un antrenor de talie mondială cred că poate să depășească borna de un milion de euro pe an”, a declarat Rareș Cojoc.






