Când visezi la o nuntă spectaculoasă, bugetul poate urca rapid la sume greu de imaginat. A demonstrat-o și un cuplu din România, care a ajuns să cheltuie 81.300 € pentru nunta visurilor lor. În centrul poveștii stau alegeri atent calculate, negocieri reușite și câteva economii surprinzătoare la capitole la care mulți miri investesc cel mai mult. Iar dacă suma pare mare, detalierea costurilor arată cum s-a construit, pas cu pas, această nuntă care a costat o avere.
Locația și meniul, cele mai mari sume din buget
Cea mai importantă parte din cheltuială a fost, de departe, locația, pentru care mirii au plătit 57.225 de euro. La aceasta s-a adăugat meniul, calculat la 150 de euro de persoană, pentru 356 de invitați. Pachetul a inclus patru feluri de mâncare și tortul, iar peste costul total a fost aplicată și o taxă de servicii de 5%.
Decorul a fost inclus în prețul locației, iar faptul că mirii au achitat un avans de 70% le-a adus și câteva beneficii suplimentare, fără costuri extra. Printre acestea s-au numărat coborârea tortului din tavan, un tort de shot-uri coborât tot din tavan, modificarea pachetului de băuturi alcoolice și servirea sucurilor și a apei la sticlă de sticlă. De asemenea, cuplul a reușit să negocieze taxa de servicii, redusă de la 10% la 5%.
Muzica, fotografiile și restul serviciilor
După locație și meniu, o altă cheltuială importantă a fost formația, pentru care s-au plătit 10.000 de euro. Bugetul a mai inclus 1.600 de euro pentru foto-video și cabina foto, dar și 1.155 de euro pentru Candy Bar.
La acestea s-au adăugat și alte costuri mai mici, însă necesare pentru organizarea evenimentului. Papetăria – meniuri, plicuri pentru bani și opisul – a costat aproximativ 130 de euro, iar invitația digitală a fost 30 de euro. Pentru decorul și cateringul de acasă, înainte de nuntă, cuplul a alocat încă 2.300 de euro, iar literele LED au costat 155 de euro.
Ținutele, verighetele și cheltuielile de după nuntă
Ținutele mirilor au însumat 1.600 de euro, însă rochia miresei a avut o poveste aparte: a fost realizată de soacra sa, astfel că familia a cumpărat doar materialul necesar. În aceeași logică a economiilor, Loredana Andreea și-a lăsat părul natural și și-a făcut singură machiajul, ceea ce a făcut ca, fără a lua în calcul produsele pe care le avea deja, costul pentru coafură și make-up să fie zero.






