Laura și Mihai, câștigătorii Mireasa sezonul 10, au parte de o nuntă cu tradiție în Ardeal și intră în ultimele zile de pregătire înaintea evenimentului care le va marca oficial începutul unei noi etape. Cei doi au ales să respecte obiceiurile locului și să transforme repetițiile pentru nuntă într-o adevărată petrecere, alături de familie și apropiați. Atmosfera este deja una de sărbătoare, iar primele imagini surprinse de Mihai arată că tradițiile ardelenilor vor avea un loc important în ziua cea mare.
Petrecere înainte de nuntă, în stil ardelenesc
Mihai le-a arătat fanilor cum decurg pregătirile, publicând fotografii și videoclipuri din care se văd druştele și stegarii, personaje esențiale în obiceiurile de nuntă din Ardeal. Muzica, buna dispoziție și momentele petrecute cu cei dragi au completat tabloul unei seri încărcate de emoție și veselie.
„Gata, au început repetițiile pentru nuntă, cu druște și stegari 🤗 Cam așa se face pe la noi în Ardeal, petrecerea continuă 👌❤️”, a transmis Mihai.
Spiritul de sărbătoare nu s-a oprit aici, iar viitorii miri au continuat să se bucure de acest prag important dinaintea nunții. Pentru Laura și Mihai, aceste momente au fost mai mult decât o simplă încălzire pentru evenimentul principal, ci o ocazie de a trăi în avans emoția unei zile pe care o așteaptă de mult.
„Petrecerea continuă, ne facem încălzirea pentru nuntă 😁😁🥰 Momente faine și de neuitat 🥹🥰🥰🥰”, a mai spus fostul concurent de la Mireasa.
Nunta are loc la Bistrița, pe 19 septembrie
Cei doi au ales să ducă mai departe tradițiile din zona Ardealului și să le împărtășească alături de familie, prieteni și cei apropiați. Ziua nunții este stabilită pentru 19 septembrie, iar evenimentul va avea loc la Bistrița.
Într-o apariție anterioară în platoul emisiunii Mireasa – Capriciile iubirii, Mihai a vorbit despre mutarea sa la Ploiești, după ce locuise în Bistrița, explicând că el și Laura au analizat oportunitățile din cele două orașe. Cei doi și-au deschis împreună și un business, iar decizia de a rămâne la Ploiești a venit tocmai în acest context.
Mihai a spus atunci că pregătirile pentru nuntă sunt în plină desfășurare și că evenimentul va fi unul amplu, cu patru perechi de nași și mulți invitați din partea ambelor familii.
„Noi le-am luat treptat (n.r. că își doresc nunta și mai apoi copil). Ne-am așezat la casa noastră, eu m-am mutat la Ploiești, pentru că stăteam la Bistrița. Am stabilit să rămânem la Ploiești pentru că avem mai multe oportunități decât la Bistrița. Ne-am deschis un business (…) Urmează să avem nunta pe 19 septembrie, la Bistrița (…) Vor fi patru perechi de nași (…) O să fie mai multă lume. Încă nu știm exact, nu am făcut un calcul. Având în vedere că eu vin dintr-o familie mare, o să fim mulți”, a declarat Mihai, la Mireasa – Capriciile iubirii.
Primele imagini dinaintea evenimentului
Imaginile publicate de Mihai au oferit și o primă privire asupra atmosferei dinaintea nunții, una în care tradiția, veselia și emoția se împletesc firesc. Pentru Laura și Mihai, începutul acestei sărbători pare să fie exact așa cum și-au dorit: cu oameni dragi aproape și cu obiceiuri păstrate cu grijă.






