Replica Andrei Volos pentru Dana Robă a venit rapid, după ce make-up artista a comentat public despre machiajul, coafura, rochiile și chiar voalul purtat la nuntă. Deranjată de modul în care a fost analizată în detaliu, soția lui Robert Lele a simțit nevoia să clarifice lucrurile și să-i transmită un mesaj ferm. În reacția sa, Andra Volos a răspuns punctual criticilor și a subliniat că alegerile de la eveniment i-au aparținut în totalitate.
Replica Andrei Volos pentru Dana Robă, după comentariile despre nuntă
Andra Volos a reacționat după ce Dana Robă a făcut mai multe comentarii despre apariția sa din ziua nunții. Machiajul, coafura, rochiile și modul în care a fost purtat voalul au devenit rapid subiecte de discuție, iar soția lui Robert Lele nu a lăsat observațiile fără răspuns.
„Doamna Dana Robă Guță, văd că din nou v-ați făcut timp să-mi analizați machiajul, rochiile, părul și nunta cadru cu cadru, probabil pentru puțină interacțiune. Dacă tot o faceți, măcar informați-vă corect”, a transmis Andra Volos.
Vedeta a explicat apoi că tot ce a purtat la nuntă a fost ales în urma unor probe făcute înainte de eveniment și că nu are niciun regret în legătură cu decizia luată. Din punctul ei de vedere, rezultatul a fost exact cel dorit.
„Ați ales imagini în care vorbesc sau râd ca să comentați tușul, în timp ce în cadrele normale se vede foarte clar cum arată machiajul. Și ca să vă satisfac curiozitatea: da, l-am plătit și l-aș mai plăti de un milion de ori, pentru că exact așa am vrut eu să arăt”, a spus Andra Volos.
Ce spune Andra Volos despre machiaj și coafură
Soția lui Robert Lele a insistat că machiajul nu a fost ales la întâmplare, ci după mai multe încercări anterioare nunții. Ea a precizat și că make-up artistul care s-a ocupat de look-ul său are experiență, motiv pentru care nu consideră că observațiile venite din exterior sunt justificate.
„Am făcut probe înainte și acesta a fost machiajul ales de mine. Make-up artistul meu are ani de experiență, deci înainte să dați lecții altora poate ar fi bine să vă ocupați de propriile alegeri”, a mai transmis ea.
Nici coafura nu a scăpat de comentarii, însă Andra Volos a spus că merge la același salon de ani buni și că rezultatul de la nuntă a fost, pentru ea, unul dintre cele mai reușite.
„Cât despre cocul pe care văd că nu-l suportați, cu mâna pe inimă vă spun că mă fac de minimum șapte ani la salonul @”, a scris Andra Volos.
Totodată, ea a ținut să apere și oamenii care lucrează acolo, susținând că nu sunt aleși la întâmplare și că salonul are un nume important în România pe această zonă.
„Despre oamenii care lucrează acolo chiar nu cred că sunteți dumneavoastră în măsură să dați lecții. Vorbim despre unul dintre cele mai cunoscute nume din România pe zona asta și, evident, oamenii care lucrează acolo nu sunt aleși la întâmplare”, a transmis ea.
Mesajul transmis despre rochii, decolteu și voal
În aceeași reacție, Andra Volos a vorbit și despre ținutele de mireasă, după ce au existat comentarii legate de decolteu și de voal. Ea a clarificat că voalul cu imaginea Maicii Sfinte a fost purtat în ambele momente importante ale nunții.
„Cât despre decolteu și voal, din nou comentați fără să vă uitați bine: voalul cu Maica Sfântă a fost purtat atât la prima rochie, cea tip prințesă cu detaliul până în gât, cât și la a doua, inclusiv la ceremonia religioasă”, a precizat ea.
Andra Volos a mers mai departe și a spus că nu consideră potrivit ca Dana Robă să vorbească despre decență sau vestimentație, în condițiile în care, pe propriul profil, alege să se expună sumar.
„Iar sincer, nu cred că sunteți dumneavoastră persoana potrivită să dați lecții de decență sau vestimentație, în condițiile în care pe propriul profil alegeți să vă expuneți foarte sumar. Este dreptul dumneavoastră și nu v-am judecat pentru asta, dar atunci păstrați aceeași măsură și pentru alte femei. Eu nu vă analizez corpul, hainele, părul sau viața și nu vă spun cum să vă comportați. Faceți același lucru. Ocupați-vă de viața dumneavoastră și lăsați-mi mie libertatea să-mi port rochiile, machiajul și părul exact așa cum îmi place. Una este o părere, alta este să transformați viața altuia în conținut doar ca să aveți ce comenta”, a transmis Andra Volos.






