Într-un spectacol care promitea să revoluționeze abordarea nostalgică a comediilor cult, „Romy and Michele: The Musical” a oferit, în schimb, o experiență teatrală îndoielnică. Această reuniune teatrală nedorită își propune să aducă pe scenă farmecul unei pelicule emblematice, dar sfârșește prin a dezamăgi audiența cu o adaptare lipsită de originalitate și personalitate.
Pierderi în traducerea teatrală
„Romy and Michele: The Musical” se desfășoară timp de două ore și jumătate, aducând pe scena Stage 42 o versiune extinsă a unui film care captivase inițial prin dinamica unică dintre protagonistele sale. Cele 90 de minute de gingășie simpatică ale filmului s-au transformat acum în aproape o oră de umplutură fără substanță. Lipsa clarității și a farmecului inițial lasă publicului o versiune aproape de nerecunoscut a personajelor sale iubite.
Încercarea de a transforma o comedie cult într-un musical interminabil strică atmosfera plină de viață a poveștii originale. Deși actrițele Laura Bell Bundy și Kara Lindsay își forțează interpretarea în roluri memorabile, rezultatul este ineficient și fals. Farmecul dinamicii Sorvino-Kudrow rămâne de neatins, iar eforturile interpretative devin evidente și jenante.
Nostalgia și povara originalității
Într-o poveste care reușea să combine umorul sec cu dramatismul în film, versiunea scenică pierde în mod evident busola creativă. Povestea care gravitează în jurul minciunii despre inventarea Post-It-urilor devine pretextul unor secvențe lungi și anoste. Regia lui Kristin Hanggi, altădată recunoscută pentru „Rock of Ages”, nu reușește să aducă vivacitatea și prospețimea necesare pentru această producție.
Actul întâi, plin de flashback-uri din liceu, abia reușește să trezească amintiri sau emoții, iar actul doi, care mută acțiunea către reuniunea de liceu, devine un test de rezistență pentru spectatori. Muzica și partiturile muzicale compuse de Gwendolyn Sanford și Brandon Jay par mai degrabă parodii neintenționate ale succeselor de la Broadway.
Emoție versus sarcasm
Adaptările muzicale cer un anumit tip de emoție care, din păcate, lipsește total în „Romy and Michele: The Musical”. Personajele sunt construite ca mașini generatoare de sarcasm și cinism, elemente ce nu se potrivesc cu exuberanța unei producții muzicale. Incapacitatea de a armoniza stilul natural al personajelor cu cerințele muzicale ale genului lasă publicului o senzație constantă de artificialitate.
Chiar și pentru iubitorii nostalgiei, această reuniune teatrală rămâne de evitat. Spectacolul se dovedește a fi o reuniune nedorită, ce nu își găsește locul în peisajul teatral, cu toate eforturile celor implicați. Esența simplă și sinceră a filmului original se pierde în traducerea unei versiuni muzicale care nu își găsește rațiunea de a fi pe scenă.
